Actualități în pneumologia pediatrică
- 139 views
În data de 30 mai curent, Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează o conferință științifică internațională cu genericul „Actualități în pneumologia pediatrică”. Invitatul de onoare al evenimentului este profesorul Ernst Eber, șef al Departamentului de Pneumologie, Spitalul Universitar din Graz.
Conferința este organizată pentru medicii pediatri și cei de familie, în scopul perfecționării serviciilor medicale în domeniul pneumologiei pediatrice prin implementarea metodelor contemporane de diagnostic și tratament.
Forumul este organizat de Departamentul Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”, Institutul Mamei și Copilului, Open Medical Institute din SUA și Universitatea de Medicină din Graz, Austria.
Manifestarea științifică se va desfășura la Institutul Mamei și Copilului, în Aula „Victor Ghețeul”, între orele 09:30-16:30.
Pentru detalii vedeți Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii