Conferință dedicată aniversării a 85 de ani de la nașterea ilustrului medic Chiril Draganiuc
- 98 vues
În data de 18 mai curent, comunitatea medicală și cea academică marchează 85 de ani de la nașterea ilustrului medic Chiril Draganiuc. În acest sens, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va fi organizată o conferință științifico-practică cu genericul „Actualități în ftiziopneumologie”, unde vor fi prezentate cele mai noi informații privind tuberculoza și alte afecțiuni pulmonare. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, în Sala Senatului.
La manifestarea științifică vor participa: Ruxanda Glavan, ministrul sănătății, Ion Ababii, rector USMF „Nicolae Testemițanu”, Andrei Testemițanu, director general, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Liliana Domente, director, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, academicieni, ftiziopneumologi, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți.
Pe lângă programul științific, participanții vor avea ocazia să vizioneze filmul biografic „Chiril Draganiuc - viața și activitatea”, care prezintă mai multe detalii despre această personalitate notorie a medicinei autohtone.
Conferința este organizată de USMF „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Ministerul Sănătății, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” și alți parteneri.
Pentru mai multe detalii vedeți Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii