Header Projects-Node-Page

International Credit Mobility (K1)

Budget
-
Implementation period
2015
Coordinator
Erasmus+
Parteneri
9 Universități
Description
Scopul proiectului - de a îmbunătăți calitatea metodologiei de predare și de învățare, precum și calitatea programelor de învățământ superior din R. Moldova, prin creșterea relevanței acestora pentru piața forței de muncă și a grupurilor dezavantajate.

Această acţiune-cheie sprijină:

  • Mobilitatea studenţilor si cadrelor didactice universitare, precum și personalului administrativ din instituţiile de învăţământ superior;
  • Programe de masterat comune Erasmus Mundus: programe de studiu internaţionale integrate, de nivel avansat, oferite de consorţii alcătuite din instituţii de învăţământ superior, care acordă burse integrale pentru programe de studii complete celor mai buni studenţi înscrişi la masterat la nivel mondial.

Mobilitatea studenților:

  • o perioadă de studiu în străinătate la o instituție de învățământ superior (HEI) parteneră;
  • un stagiu (perioadă de practică) în străinătate, într-o întreprindere sau în orice alt loc de muncă relevant.

Perioade de studiu: între 3 și 12 luni (inclusiv o perioadă de stagiu complementar, dacă este planificată).

Stagii: între 2 și 12 luni.

Același student poate participa la perioade de mobilitate de până la 12 luni în total pentru fiecare ciclu de studii, indiferent de numărul și tipul activităților de mobilitate. Participarea cu un grant zero din fondurile UE contează, de asemenea, în raport cu această durată maximă:

  • în timpul primului ciclu de studii (licență sau echivalent), inclusiv ciclul scurt (nivelurile 5 și 6 din cadrul european al calificărilor);
  • în timpul celui de-al doilea ciclu de studii (masterat sau echivalent – nivelul 7 din cadrul european al calificărilor);
  • în timpul celui de-al treilea ciclu de studii, în calitate de doctorand (nivel de doctorat sau nivelul 8 din cadrul european al calificărilor).

Durata unui stagiu pentru noii absolvenți se ia în considerare la calcularea perioadei maxime de 12 luni a ciclului în care se depune cererea de participare la stagiu.

Mobilitatea personalului:

  • perioade de predare: această activitate permite cadrelor didactice din instituțiile de învățământ superior sau personalului din întreprinderi să predea la o instituție de învățământ superior parteneră din străinătate. Mobilitatea personalului în scopul predării poate avea loc în orice domeniu/disciplină academică.
  • perioade de formare: această activitate sprijină dezvoltarea profesională a personalul didactic și nedidactic din instituțiile de învățământ superior, sub forma unor evenimente de formare în străinătate (cu excepția conferințelor) și a unor perioade de observare directă la locul de muncă/formare într-o instituție de învățământ superior parteneră sau într-o altă organizație relevantă din străinătate.

Începând cu anul 2015, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” a semnat Acorduri Inter-instituționale în cadrul Programului Erasmus+, KA1 – International Credit Mobility cu următoarele universități:

  1. Universitatea din Chester, Marea Britanie;
  2. Aristotle University of Thessaloniki, Grecia;
  3. Universitatea Lituaniana pentru Stiinte ale Sanatatii, Lituania;
  4. Universitatea din Tartu, Estonia;
  5. Universitatea pentru Stiinte Aplicate, Austria;
  6. Universitatea Babes-Bolyai, Romania;
  7. Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova, Romania;
  8. Universitatea Saarlandes, Saarbrücken, Germania;
  9. University College of Southeast Norway.