Lecție publică ”Sănătatea publică fără frontiere”
- vizualizări: 132
În perioada decembrie 2013 - martie 2014, Ambasada Marii Britanii la Chișinău își propune să organizeze un șir de lecții publice, cu teme individuale și diferiți invitați speciali, în Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol, în vederea sporirii încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
Proiectul va demara la 12 decembrie cu o lecție publică și un seminar practic susținute de Dr. Jaap Veen, consultant și expert recunoscut în domeniul controlului tuberculozei.
Evenimentul se va desfășura în incinta ULIM, în conformitate cu următorul program:
- 12:30-14:30, lecția publică ”Sănătatea publică fără frontiere”, Aula Magnifică;
- 15:00-17:00, seminar ”Tuberculoza nu e o sentință” (înregistrarea on-line), Sala mică a Senatului.
Pentru informații: Cristian Gheorghiță, 068006518
https://www.gov.uk/government/world/moldova
Dr. Jaap Veen este consultant principal în Controlul Tuberculozei (TBC) în Olanda. Printre realizările sale se numără introducerea unui sistem electronic de supraveghere nominală a bolnavilor cu TBC în Olanda, co-organizarea rețelei de supraveghere ”EuroTB”, organizarea atelierelor de lucru ”Wolfhenze” cu privire la elaborarea strategiei de combatere a TBC în Europa și la programul de control TBC în penitenciare în câteva țări din Europa de Est.
Dr Veen a adus un aport deosebit în combaterea TBC și în Republica Moldova, fiind atras în calitate de consultant și expert în domeniul de control al TBC, inclusiv și în penitenciare. În prezent activează în calitate de consultant independent.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii